sâmbătă, 24 iulie 2010

Jaful Romaniei - episodul 6 (ultimul)

România, ca membră în marea familie europeană, care îşi continuă, în mod rapid şi ireversibil, evoluţia, într-o permanentă şi clocotitoare frămîntare de sine, tot ceea ce a cîştigat economic, social, ştiinţific şi cultural, în anii 1965-1989, în perioada socialismului, a pierdut cu uşurinţă, din cauza incompetenţei şi relei-credinţe, în anii 1990-2010, sub un regim capitalist primitiv, vulgar şi rapace. Activele sale au fost înstrăinate aproape în totalitate, industria productivă a fost distrusă, iar datoriile externe angajate au depăşit 110 miliarde de euro, pentru care se plătesc, anual, circa 5 milioane de euro, sub formă de dobînzi. La nivelul administraţiei locale s-a furat tot ce s-a putut, în timp ce aparatul central, supradimensionat, a devenit greu de finanţat. Domenii care, cu 20 de ani în urmă, aduceau prestigiu României, de la Cercetare şi Învăţămînt pînă la Sport şi Cultură, au înregistrat regrese vizibile. Generaţia tînără creşte la voia întîmplării, fără educaţie şi sprijin din partea şcolii, cu părinţi nevoiţi să plece în lumea largă pentru asigurarea unei surse de venit. România, de fapt, a fost condusă spre faliment de oligarhia post-decembristă.

După anul 1990, otrava străină a devorat corpul Poporului Român, iar marile localităţi ale ţării şi-au pierdut Identitatea Naţională. De la un an la altul, România a devenit o ţară bolnavă. Nenumărate practici, nefireşti altădată, au devenit normalitate. Pretutindeni se constată asaltul concertat al non-valorilor: demagogii şi aroganţii în politică, maneliştii în muzică, impostorii şi tupeiştii în Cultură, Educaţie şi Sănătate, marii corupţi în viaţa economică şi socială.
Pe întreaga scenă politică a ţării defilează, triumfal, prostia, incultura, sălbăticia, primitivismul. Valoarea omului, stînjenită de singurătate, foarte rar apare în prim-plan. Românul zilelor noastre, altădată muncitor şi gînditor temeinic, a devenit mai slab, un instrument în mîinile celor puţini, care nu urmăresc decît profituri murdare, prin asuprirea celor mulţi şi slabi, uneori chiar prin crimă. Aşa nu se mai poate, este nefiresc ca o asemenea clică politică, perpetuată la guvernare, cu aceeaşi frecvenţă, de mai bine de 20 de ani, să decidă, în continuare, soarta românilor.
Deci, oameni buni, forţa şi puterea în România sînteţi voi, milioanele de români. Trebuie să acţionaţi grabnic, cu responsabilitate, pînă ce nu este totul pierdut!


Carol Dina
1 iulie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu