1 mai. Anfield. Lucas a fost singurul marcator din prima mansa a semifinalei de Liga Campionilor. Maicon si Muntari plecau din Anglia accidentati. Victorie si lotul decimat al adversarului. Perfect, nu?
Peste o saptamana, calificarea se juca la Milano. Cum am aterizat am fost asaltat de reporterii care ma intrebau daca accept postul lui Lazio. N-am comentat nimic. Nici nu stiam care e faza cu Lazio. Se pare ca nu mai aveau antrenor de 3 zile. Zeci de nume s-au zvonit in presa. Printre ele si al meu. Nu stiam nimic. Nu ma contactase nimeni si oricum nu ma interesa acum Lazio, eu fiind pe val. Ma interesa sa termin campania europeana a cormoranilor. Era aberant sa abandonez echipa acum. Am fost sa arunc o privire prin magazinele renumite din Milano. Cu mine au venit si jucatorii si staff-ul. Le-am dat zi libera. Putina relaxare nu strica, nu? M-a dezamagit plimbarea. Nu eram genul care sa aprecieze rochiile si costumele glamour. Shiny coin stuff ma plictisea. Baietii au mai ramas sa mai arunce o privire la modelele de haine si la modelele de ... modele
Nebunie pe San Siro. Galeria interista, chiar daca nu atat de patimasa ca cea Milaneza, ma cam stresa. Nu se auzea om cu om. Cu greu m-am facut inteles jucatorilor. Eram atat de aproape. Aveam emotii. Pentru prima oara in acest sezon aveam cu adevarat emotii. M-am vazut cu Jose si ne-am dat mana. Mi-a zis „Mult succese asi. Sa cajtije sel mai bun!” Am dat din cap uimit. A invatat ceva in romana. Roby se uita la mine si radea. „Asta o fi stiind ce ti-a zis? Daca il invatau vreo tampenie?”.
Uitasem ca pentru Mutu iar era o intoarcere. Revenea pe San Siro unde imbracase chiar tricoul interist. Bine, acum zece ani. Totusi. Sper ca suporterii l-au uitat. Nu am chef de huiduieli. Nu l-au uitat. Tot stadionul a izbucnit in huiduieli cand el a iesit la incalzire.
Nu trece mult timp si meciul incepe. Sfarsit de repriza si, in minutul 44 se produce bucuria mea si a lui Mutu si ura interista se revarsa peste stadion. Adrian inscrie dintr-o pasa a lui Fabio Aurelio. Foarte frumos din partea lui Adrian. Nu se bucura prea tare. Merge linistit spre colegi si bate palma cu ei. Ma durea capul de la huiduielile lor. Din acel minut, la fiecare atingere a lui Adrian, stadionul exploda in huiduieli. Patimasi macaronarii astia, ii zic lui Roby. Nu m-a auzit. Era atent sa noteze ceva in carnetel. „Asta isi ia prea in serios munca”, imi zic. Pauza. Deja aveam 2-0 la general. Un gol in deplasare. Trebuia ca Inter sa marcheze de 3 ori sa se califice. Ca atare le trasnmit jucatorilor ca atacul este acum important. Se uitau la mine stupefiati. „Dar, mister, conducem cu 2-0 pe total. Nu ne aparam”. „Nu. Ei vor iesi la atac si ii vom surprinde pe contra atacuri. Capisci?”. Toti au dat din cap in semn de „Nu bulgaresc”. In minutul 58 Sneijder egaleaza. Nu era inca sfarsitul. Le fac semn sa urce in atac. Nu ma asculta toti. Ma rastesc la ei. „Fabio, daca nu urci, nu mai joci finala”. Imediat cine era extrema stanga? Aurelio, desigur. Golul din minutul 73 al lui Mascherano m-a pus pe banca. Eram relaxat. Inca 3 goluri nu mai puteau inscrie italienii. Mai aveau 17 minute. Imposibil. Si nu au mai facut-o. Eram in finala!
La intoarcerea din Italia, n-am mai putut dormi in avion. Aveam sa joc cu Cupa Campionilor pe masa. Ma rog, Cupa Ligii Campionilor cum se cheama acum. Un vis. Un vis atat de frumos. Acum si daca pierdeam nu mai conta. Am ajuns in finala. Dar ce bine ar fi sa castig, nu?
In campionat, meciruile din big 4 nu au fost pierdute. O singura exceptie. Cel cu rivala de moarte, Manchester United. Era penultima etapa si eram deja campioni ai Angliei. Nu ne mai gandeam decat la meciul cu Real Madrid din finala europeana. Un 2-3 cu Man Utd parca nu mai durea atat de tare. Eram deja peste ei la toate capitolele.
Campionatul s-a terminat in urmatoarea asezare:
1. Liverpool
2. Everton (revelatia sezonului)
3. Arsenal
4. Chelsea
Prea multe infrangeri pentru trupa lui Sir Alex Ferguson in prima parte a campionatului au dus-o pe United pe locul 5. Dupa multi ani, va urma un sezon de Liga Campionilor fara diavolii rosii. Ce pacat. Ma tavalesc in chinuri. Nu-mi revin din suparare. Sunt distrus
)-----------
Urmeaza ultima parte: Finala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu